Acasă Local Actualitate Aproape 3700 ...

Aproape 3700 de persoane din Olt și-au găsit joburi în perioada ianuarie-iulie 2023. De cine au fost ajutate

În primele sapte luni ale anului 2023, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, 3.680 persoane au fost încadrate în muncă, transmite, instituția, printr-un comunicat de presă.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2023, 1.563 au peste 45 de ani, 696 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 600 au între 25 și 35 de ani, iar 821  sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, 1.624 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 2.056 de persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale (1430), urmate de cele cu studii gimnaziale (756), profesionale (602), 157 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt in primele sapte luni ale anului 2023, 1.585 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele șapte luni ale anului 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 11.866  persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.