Declarația președintelui ANPC după ce soțul șefei CJPC Olt a atacat doi reprezentanți ai Corpului de Control/ VIDEO

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a dat publicității detalii despre scandalul petrecut luni în sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Olt, unde doi reprezentanți ai Corpului de Control al ANPC au fost atacați de soțul șefei comisariatului, Angelica Filotie.

Unul dintre funcționarii aflați în control a fost împins de agresor, iar celălalt, chiar șefului Corpului de Control, a rămas fără telefonul mobil, pe care bărbatul nervos i l-a smuls din mână și l-a izbit de pereții instituției, ca proprietarul aparatului să nu filmeze scena agresiunii.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a dat publicității detalii despre scandal, într-o postare video postată pe pagina sa de socializare.

„Colegii noștri au fost atacați, dar, de data aceasta, nu din exterior. Atacaul provine din interior. Corpul de Control al autorității noștri, în vizită într-un dintre județe, a fost atacat la propriu, de soțul doamnei care ocupă funcția de conducere acolo, pentru că i s-a părut atât dânsei, cât și soțului, că nu au ce căuta acolo. De ce ar verifica, pentru că este o formă de hărțuire. (…) A venit soțul lu’ doamna, a luat telefonul unui coleg, șeful Corpului de Control din instituția noastră, l-a dat de perete, l-a spart, l-a făcut praf, s-a manifestat într-un mod, credem noi, total necorespunzător în raport cu exigențele sociale, după care a plecat împreună cu soția care acuza puseuri de tensiune.

(…) Astăzi (marți, 29 august – n.r.) voi ajunge la Slatina, sper să mă întorc nevătămat, dacă nu cumva soțul lu’ doamna este iară supărată că iată mai vin și șefii instituției unde probabil doamna aștepta să-și treacă pe numele familiei ei comisariatul”, susține Horia Constantinescu.

Plecând de la scandalul din Slatina, șeful ANPC spune că, în opinia lui, statul ar trebui să-și reconfirme poziția, „pentru că, altfel, lucrurile vor ajunge într-o zonă din care vor fi foarte, foarte greu de adus înapoi”.

Declarația video a șefului ANPC – AICI.

Poliția a deschis un dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.