Un tânăr de 30 de ani, din Slatina, a rămas fără permisul de conducere după ce a fost prins băut la volan.
S-a întâmplat ieri, pe Drumul Național 7, pe raza orașului Topoloveni, județul Argeș.
„În ziua de 02 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au depistat un bărbat de 30 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza orașului Topoloveni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unite medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, a mai precizat reprezentantul IPJ Argeș.