Prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Şcoala Gimnazială nr. 162 din București, alături de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi de primarul sectorului 1, Clotilde Armand, preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că a decis să includă subiectul consumului de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe CSAT.
Conumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant care preocupă din ce în ce mai mult societatea românească, a spus președintele României.
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră şi mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluţii pentru a combate acest flagel.
Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede şi în şcoli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranţei individuale şi naţionale. În acelaşi timp, vreau să subliniez importanţa comportamentelor preventive şi responsabile. Este crucial ca tinerele generaţii să înţeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele şi consecinţele dramatice ale consumului de droguri, alcool şi tutun.
Prin educaţie şi conştientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor ameninţări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educaţie pentru sănătate în şcoli, care să le ofere elevilor toate informaţiile şi instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase”, a declarat șeful statului.




































