Un accident rutier a avut loc cu puțin timp în urmă pe Drumul Național 64, în comuna Pleșoiu, sat Arcești-Cot, în eveniment fiind implicate un autocamion încărcat cu pietriș și două autoturisme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanului Alin Băsășteanu, în cele trei autovehicule implicate în incident se aflau doar șoferii.
Șoferul de autocamion este fără urme de traumă, iar ceilalți șoferi sunt în curs de monitorizare, ei fiind conștienți, a mai precizat reprezentantul ISU Olt.
În urma evenimentului a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina o singură persoană, cu atac de panică.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate trei autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Drăgășani, județul Vâlcea, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj și un autocamion condus de un bărbat de 54 de ani, din orașul Bălcești, județul Vâlcea. În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.