Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt anunță că, în vederea organizării Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, în data de 27 octombrie, au fost contactaţi 99 agenţi economici, din care 18 au confirmat participarea, cu un număr total de 122 de locuri de muncă vacante.
Dintre cele 122 de posturi vacante, opt sunt destinate persoanelor cu studii superioare.
Principalele meserii pentru care se caută forță de muncă sunt cele de specialist în domeniul calității, inginer automatist, specialist îmbunătățire procese, redactor, lucrător comercial, mecanic utilaj, electrician, confecționer asamblor articole din textile.
Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți în data de 27 octombrie 2023, ora 9.00. Evenimentul va avea loc în Slatina, la Casa de Cultură a Sindicatelor, şi în Caracal, la sediul Agentiei Locale, având drept scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici.
Instituția organizatoare a demarat acţiunea de contactare a agenţilor economici în vederea identificării unui număr cât mai mare de locuri de muncă vacante, din diverse domenii de activitate, care să fie oferite participanţilor la bursă.
Astfel, agenții economici din judeţul Olt care doresc să participe la această acțiune se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, la sediul acesteia din Slatina, str. Prelungirea Crișan, nr 2, (tel 0249/438 595, e-mail ajofm.ot@anofm.gov.ro) sau la sediile agenţiilor locale şi punctelor de lucru ale acesteia din judeţ.