Compania de Apă Olt Sediul Secundar Balș intervine acum pentru deblocarea unei vane, pe strada Nicolae Bălcescu, astfel că alimentarea cu apă a fost oprită în tot orașul.
Având în vedere dificultatea intervenției, se impune oprirea serviciul de alimentare cu apă în tot orașul până la ora 24.00, a anunțat CAO.
„Vă asigurăm că echipa din teren face eforturi pentru ca timpul de intervenție să fie redus și serviciul de alimentare cu apă să poată fi reluat în parametri normali.
Oprirea furnizării apei nu a putut fi anunțată mai devreme pentru că nu este o intervenție programată pe rețele. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, au mai spus reprezentanții Companiei de Apă Olt.



































