Acasă Local Actualitate SINUCIDERE în...

SINUCIDERE în Slatina: Un tânăr de 19 ani s-a SPÂNZURAT! Polițiștii fac anchetă

Un tânăr de 19 ani, din municipiul Slatina, s-a spânzurat. Polițiștii încearcă acum să afle ce l-a făcut pe băiat să-și ia viața.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, ieri, printr-un apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită spânzurată la o locuință din municipiul Slatina, județul Olt.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei ca fiind un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, care s-ar fi spânzurat la o locuință situată pe strada Sfântul Nicolae din localitate.

„Trupul tânărului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.