Preotul Radu Paul Voinea, care slujește la Catedrala „Sfânta Treime” din Corabia și care, sâmbăta trecută, a fost grav rănit într-un accident de circulație produs pe Drumul Național 54 A, între localitățile Orlea și Corabia, se află internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală și are nevoie urgență de sânge, motiv pentru care enoriașii și autoritățile orașului s-au mobilizat pentru a-l ajuta. Părintele a suferit un traumatism cranio-cerebral și un politraumatism la nivelul coloanei lombare.
Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier a avut loc sâmbătă dimineață, pe Drumul Național 54A, între localitățile Corabia și Orlea, unde preotul, care circula cu autoturismul, s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
„La data de 04.11.2023, pe Drumul Național 54 A, între localitățile Orlea și Corabia, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Potrivit informațiilor de la fața locului, conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul intrând în derapaj, părăsind partea carosabilă și acroșând un copac situat pe partea stângă a direcției de deplasare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.
Potrivit unor surse medicale, victima ar fi suferitun traumatism cranio-cerebral și un politraumatism la nivelul coloanei lombare.
Victima a fost transportată la Spitalul Orășenesc Corabia, apoi la Spitalul Județean de Urgență Slatina, de unde a fost transferată la Spitalul Floreasca din Capitală.
Aici, preotul se află internat pe secția de Anestezie Terapie Intensivă și are nevoie urgent de sânge, motiv pentru care lăcașul de cult unde slujește preotul și enoriașii.
„Dragi prieteni, părintele VOINEA RADU PAUL, tatăl unui foarte bun prieten al meu, a avut sâmbătă 4.11.2023 un grav accident de mașină. Acum are nevoie urgentă de sânge, pentru intervenția chirurgicala ce urmează a-i fi făcută.
În măsura în care puteți și doriți să donați sânge, o puteți face la orice centru de donare doar specificând următoarele detalii:
NUME: VOINEA RADU PAUL
SPITAL DE URGENTA BUCURESTI (FLOREASCA), ATI, Politrauma 1, Sector C.
Se acceptă donații de la orice grupă sanguină, pentru că sângele donat merge în sistemul național, de unde îi este alocată fiecărui pacient grupa necesară”, este apelul postat pe Facebook de un apropiat al părintelui.
Primarul din Corabia, Iulică Oane, a anunțat că primăria pune la dispoziția oamenilor de bine din Corabia, care vor să doneze sânge pentru preot, mai multe mijloace de transport pentru a ajunge la Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina.
„Primarul Orașului Corabia ing. Iulică Oane, dorind să vină în sprijinul preotului VOINEA RADU PAUL, care a suferit un accident și are nevoie de ajutorul nostru, pune la dispoziția cetățenilor care doresc să doneze sânge, microbuze pentru deplasarea la Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina, în data de Miercuri, 8 Noiembrie. Cei care doresc să facă o faptă bună sunt rugați să se înscrie la telefonul 0249560703 sau la sediul primăriei. Nu contează grupa sanguină! Vă mulțumim!”, se arată în anunțul postat de edil.