Olt: Bărbat prins de două ori, în aceeași noapte și în același loc, beat la volan și fără permis. A doua oară a fost reținut/ VIDEO

Un bărbat din Olt a fost prins de polițiști de două ori, în aceeași noapte și în același loc, beat la volan și fără permis. La a doua abatere, el a fost reținut de oamenii legii.

Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, când polițiștii Secției de Polție Rurală Nr. 6 Găneasa, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Unirii din comuna Slătioara, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

La nici trei ore, polițiștii l-au depistat din nou, pe bărbatul de 40 de ani, conducând un autoturism pe aceeași stradă din Slătioara.

Bărbatul a fost din nou testat cu aparatul etilotest și, evident, era tot băut, dar efectul își mai redusese din efect, de această dată rezultând o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii s-au arătat mai severi la a doua abetere, reținându-l pe șoferul fără permis.

„În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca la data de 8 noiembrie a.c, bărbatul să fie prezentat unității de parchet cu propuneri legale”, a mai spus reprezentantul IPJ Olt.

Și în acest caz, anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.