Din ianuarie 2023, alocația de stat va fi indexată cu rata inflației

Sursa foto: b1.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi, 9 noiembrie, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei.

Ordonanţa prevede indexarea anuală, începând cu drepturile lunii ianuarie 2023

Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani”, potrivit legii promulgate, anunță Ziare.

Potrivit sursei citate, „începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:„a) în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav;b) în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat;c) în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.

Pentru copilul cu handicap indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:„a) în valoare de 300 lei pentru copilul cu handicap grav;b) în valoare de 175 lei pentru copilul cu handicap accentuat;c) în valoare de 60 lei pentru copilul cu handicap mediu”, conform legii promulgate.

„Indemnizaţia compensatorie se plăteşte fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condiţiile legii”.

Sursa: b1tv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.