Noua lege a pensiilor intră, marți, la vot în Senat. Ce prevede actul normativ

Legea pensiilor intră de marți la vot în Senat, conform unei decizii luate luni de biroul permanent al camerei superioare a Parlamentului.

Proiectul de lege inițiat de guvernul Ciolacu va fi dezbătut marți dimineață în comisiile de specialitate, iar marți la ora 17.00 va intra la vot în Senat.

Legea inițiată de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu (PSD) prevede creștere cu 40% a bugetului pentru pensii, o creștere despre care analiștii au spus că este nesustenabilă, mai ales că România este deja în procedură de deficit bugetar, aratp romaniatv.net.

Ce prevede noua lege a pensiilor

Ministrul Muncii suține că anul viitor vor fi două majorări ale pensiilor. Prima majorare va fi la 1 ianuarie, când pensiile vor fi indexate cu rata inflației, iar în septembrie, după recalculare, 3 milioane de pensii vor fi majorate.

„În 2024, pensiile românilor vor creşte de două ori. Prima dată începând cu 1 ianuarie când pensiile românilor vor creşte cu 13,8 la sută. Fiecare dintre cei 4,8 milioane de români va beneficia de asta. Valoarea punctului de pensie mergând de la 1.785 cât este astăzi, la 2.032 de lei. Este un efort important pe care România îl face, care e o formă de respect pentru fiecare român, este o formă de echitate pentru fiecare român. Aceasta va fi prima parte a procesului de aplicare a noii legi”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here