Consilierul județean George Ciucu a fost tâlhărit, marți seară, în fața blocului din Corabia, în care locuiește, de doi indivizi. Agresorii l-au îmbrâncit, i-au smul borseta în care își ținea banii, cheile și documentele și s-au făcut nevăzuți. Borseta a fost găsită între timp, din ea lipsind doar banii.
Atacul vine la scurt timp după ce alesul și-a anunțat, alături de alți consilieri județeni liberali, trecerea la PSD și după ce, apoi, cu doar câteva ore înainte de eveniment, întreaga organizație PNL Corabia a trecut în tabăra socia-democraților.
Fostul liberal a fost atacat de doi indivizi în parcarea blocului. Agresorii l-au îmbrâncit, i-au smuls borseta cu documente și s-au făcut nevăzuți.
Victima crede că atacul ar putea avea legătură cu opțiunile sale politice din ultima vreme.
„M-au îmbrâncit, mi-au smuls borseta și au fugit. În borsetă aveam documentele, cheile de la mai multe locuințe și o sumă de bani. Nu știu dacă a fost o răzbunare politică, dar te gândești la orice. Eu am depus plângere la Poliție”, a declarat, pentru OLT-ALERT, George Ciucu.
Azi, victima a fost chemată la Poliție pentru recuperarea borsetei, pe care un cetățean a găsit-o aruncată pe o stradă la un kilometru distanță de locul tâlhăriei și a predat-o oamenilor legii.
„Chiar acum sunt la Poliție să-mi recuperez borseta. Un cetățean a găsit-o pe strada Cuza Vodă, la vreun kilometru distanță de locul faptei. Acum, urmează ca Poliția să-și facă treaba”, a mai spus consilierul județean.
În urmă cu o săptămână, George Ciucu, alături de alți patru consilieri județeni liberali, de doi primari și de președinții organizațiilor PNL din Slatina, Corabia și Piatra Olt, au trecut la PSD.
Ieri seară, întreaga organizație PNL Corabia i-a urmat pe foștii liberali, trecând în tabăra social-democrată.