Zi decisivă pentru legea care modifică pensiile românilor. Deputații urmează să stabiliească de când se aplică primele majorări ale pensiilor și ce îi așteaptă pe pensionari anul viitor.
Deputaţii sunt chemaţi, luni, să dezbată şi să voteze, în calitate de for decizional, Legea pensiilor, document aflat în procedură de urgenţă şi care a fost adoptat săptămâna trecută de către Senat.
Proiectul legii pensiilor (PL-x 727/2023) va fi dezbătut dacă va fi emis la timp Raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor. Deputaţii Comisiei se vor reuni în şedinţă luni, 20 noiembrie, de la ora 10.00, în afara programului stabilit pentru comisii, în vedere emiterii unui raport pe proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
Plenul Camerei se va reuni începând cu ora 16.00.
De când se aplică primele majorări ale pensiilor și ce îi așteaptă pe pensionari anul viitor
Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă. S-au înregistrat 85 de voturi „pentru”, şase voturi „împotrivă” şi 19 abţineri.
Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.
Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă. Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.
Sursa: romaniatv.net