Un tânăr de 24 de ani, din Teslui, Olt, este cercetat penal după ce, noaptea trecută, a fost prins de polițiști la volanul unui autoturism, deși are susăendat dreptul de a conduce. Mai mult, la testare, tânărul a ieșit pozitiv la droguri.
Tânărul de 24 de ani a fost oprit, azi-noapte, în jurul orelor 00.20, de polițiștii rutieri din Slatina pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


































