Șase străzi din Leleasca vor fi modernizate cu fonduri obținute în cadrul Programului „Anghel Saligny”. Contractul de execuție a fost semnat

Șase străzi din comuna olteană Leleasca vor fi modernizate cu fonduri obținute în cadrul Programului Naționaș de Investiții „Anghel Saligny”. Contractul privind serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor fost deja semnat.

Este vorba de străzile Vătășești, Marinei, Bradului, Pluteni, Fântânii și Mierlicești, toate cu o lungime de 5530 de metri.

Valoarea investiției este de 7,4 milioane de lei. Contractul privind serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor a fost atribuit companiei câștigătoare și semnat în urmă cu două zile.

„În perspectiva alinierii la standardele Uniunii Europene, se impune ca circulația oamenilor și a mărfurilor să se facă în condiții de siguranță și cu o viteză cât mai mare pe drumurile publice”, se arată în documentația de fundamentare și oportunitate a proiectului.

Drumurile locale (străzile) vizate de investiție asigură legătura riveranilor cu drumul național DN 67B (Drăgășani – Pitești) și cu DJ 703D și DJ678F, facilitând astfel accesul și către orașele Slatina, Pitești, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, se mai arată în documentația proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.