Un bărbat a murit, duminică, în urma unui accident rutier care a avut loc pe Drumul Național 65 Craiova și Slatina. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că două autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 65 Craiova – Slatina, în afara localității Pielești, județul Dolj.
Circulația a fost întreruptă în ambele sensuri vreme de 40 de minute. În urma impactului, un pasager a suferit leziuni grave, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare.
Din păcate, efortul echipelor medicale nu a avut rezultatul scontat, victima fiind declarată decedată.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.




































