Și în acest an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 12 Potcoava au onorat o misiune de suflet, fiind mesagerii lui Moș Crăciun pentru copiii mai puțin norocoși.
Astfel, polițiștii au dat dovadă de generozitate și omenie, invitând la Școala Gimnazială Buzești, din comuna Corbu, copiii din cadrul căsuțelor de tip familial ale D.G.A.S.P.C. Olt, din municipiul Slatina, unde s-au întâlnit cu Moș Crăciun.
Copiii care au fost prezenți la activitate au primit cadouri și au participat la sacrificarea unui porc, servind din felul de mâncare tradițional numit pomana porcului.
Ca în fiecare an, carnea și produsele tradiționale din carne obținute au fost dăruite copiilor din cadrul căsuțelor de tip familial.
„Bucuroși și plini de emoție, cu brațele pline de daruri, cei mici au confirmat că această misiune a fost îndeplinită cu succes!”, spun polițiștii.






































