Acasă Local Actualitate Petrecere de ...

Petrecere de pomină în aer liber, de Revelion, pentru localnicii comunei Movileni, Olt/ VIDEO

Va fi din nou petrecere în aer liber de Revelion la Movileni, primarul comunei, Ion Sorin Toma, organizând, pentru a 12-a oară consecutiv, manifestarea „Revelion la sat”.

Cea de-a 12-a ediție a „Revelionului la sat”, organizată în fața primăriei, va avea toate „ingredientele” unei petreceri reușite: muzică și mâncare pentru invitați.

„În primul rând, dorim să mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și in acest an, care ne-au transmis urări de bine și care pe parcursul anului și-au luat din timpul lor oferindu-ne un like, o distribuire, sau un comentariu. Vă suntem recunoscători pentru tot!

De asemenea, pentru că dorim să ne păstrăm tradiția, și anul acesta vom organiza «Revelionul la Sat». Vom avea muzică bună, printre artiștii care vor întreține atmosfera numărându-se minunata Marcy Nicorescu, căreia îi mulțumesc și pe această cale pentru că este alături de noi”, a declarat primarul din Movileni.

Alături de Marcy Nicorescu, la buna dispoziție a participanților vor mai contribui Alessia Vasii, de DJ Flo și ansamblul folcloric al localității condus de profesorul Florea Dima.

Primarul din Movileni a reușit să iasă din tipare și printr-o altă inițiativă extrem de apreciată de copiii din localitate. Ion Sorin Toma și-a donat salariul pe o lună pentru a oferi copiilor din comunitate clipe magice de Sărbători. Astfel, preșcolarii și elevii din calsele I – VIII au putut să se bucure, zilnic, luna aceasta, de Târgul de Iarnă din Slatina. Ei s-au dat în tirobombele din parcul de distracții și au servit câte o masă la un restaurant din apropiere Târgului de Iarnă.

La inițiativa primarului au aderat viceprimarul comunei și consilierii locali, donându-și indemnizațiile pentru bucuria copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.