Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au efectuat, în ultima lună a anului trecut, 143 de controale în domeniul relațiilor de muncă și în cel al securității și sănătății în muncă. Pentru deficiențele constatate, precum neplata la timp a salariilor și necompensarea orelor suplimentare lucrate, au fost aplicate amenzi în valoare de 26.300 de lei.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate peste 110 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă, neevidenţierea şi necompensarea orelor suplimentare, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.
Pentru cele mai grave dintre neregulile constatate inspectorii de muncă au aplicat 71 de sancțiuni, din care 65 de avertismente și șase amenzi în valoare totală de 26.300 de lei.