O persoană a fost grav rănită în timpul unui accident rutier petrecut vineri dimineață pe Drumul Național 2B, în județul Brăila, unde un autocamion ar fi intrat într-un TIR oprit pe marginea drumului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2B, în localitatea Surdila-Greci, județul Brăila, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autocamion.
„În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei, care este resuscitat. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers”, mai arată sursa citată.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Braila, din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 34 de ani, din județul Teleorman, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Buzău către Brăila, ar fi lovit în partea din spate un TIR ce se afla oprit pe același sens de mers, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.
„În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoutilitarei, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, arată IPJ Brăila.
Șoferul TIR-ului, un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Șoferul autoutilitarei nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite, urmând a-i fi recoltate mostre biologice la spital.
În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În zonă, circulația rutieră este a fost oprită pe ambele sensuri de mers mai mult timp.




































