Conflict între șoferul unui microbuz școlar și mai mulți elevi la Stoenești. Conducătorul auto a dat jos un copil de 13 ani, folosind forța

Sursa foto: romaniatv.net

Totul s-ar fi petrecut în urmă cu trei zile, în localitatea argeșeană Stoenești, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au fost sesizați cu privire la faptul că ar fi avut loc o stare conflictuală în autobuzul școlar.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, mai mulți minori, membri ai aceleiași familii, ar fi produs deranj și ar fi murdărit, în repetate rânduri, microbuzul școlar, și ar fi adresat injurii șoferului, iar în data de 12 ianuarie, pe fondul acestor aspecte, conducătorul microbuzului școlar l-ar fi dat jos pe unul dintre aceștia, un băiat de 13 ani, fără a-l lovi.

Părinții copiilor au fost amendați de oamenii legii.

„Părinții minorilor au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, conform art. 33 din Legea 61/1991, pentru neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Florin Popa.

El mai menționează faptul că, până la acest moment, nu există nicio sesizare sau plângere privind săvârșirea unor acte de violență în cauză, însă polițiștii continuă verificările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.