Acasă Național Două fetiţe, ...

Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au murit în flăcările care au cuprins casa, în timp ce părinţii lor se aflau la un botez

Polițiștii de la Jibou au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere din culpă, în urma incendiului de duminică seara, din Cuceu, în urma căruia două fete minore au decedat.

Două surori, de nouă și 12 ani din Sălaj au murit în casa părinților cuprinsă de flăcări. Fetițele erau singure în locuință și nu s-au putut salva.

Potrivit pompierilor, cele două copile nu au avut nicio șansă de scăpare. Casa era inundată de fum iar cele două surori au fost găsit în camera unde a izbucnit și vâlvătaia.

Alarma s-a dat după căderea întunericului. Vecinii au fost cei care au sunat la 112 după ajutor. Tot ei ar fi anunțat salvatorii că în locuință s-ar afla și cele două fete.

A început rapid o luptă contra cronometru însă, pompierii au găsit fetele fără viață, cu arsuri pe aproape 80% din suprafața corpului.

Potrivit primelor informații, incendiul ar fi izbucnit de la soba din locuință, iar în tot acest timp părinții ar fi fost plecați la o petrecere de botez și fetele ar fi fost lăsate singure în casă.

”Pompierii au fost solicitați duminică seara, la ora 20.42, prin apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Secției Jibou: o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD (o ambulanță B2 și o autospecială cu medic) încadrate cu 9 pompieri, respectiv o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin degajare mare de fum în interiorul locuinței. Două minore (de 9 ani, respectiv de 12 ani) au fost găsite de echipajele de pompieri și au fost evacuate din locuință. Ele au suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului, iar din nefericire, a fost declarat decesul acestora de către medicul aflat la fața locului”, se precizează în informare. Ancheta ISU va stabili cu exactitate cauza producerii incendiului, scrie salajeanul.ro. 

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.