O nouă lovitură pentru PNL Olt: mai mulți membri importanți ai partidului, consilieri locali la Slatina, un consilier județean, dar și un viceprimar, au trecut în tabăra social-democraților.
Este vorba de consilierii locali Ștefan Văduva, Costică Eugen Romeo și Nicolae Drăgoi, de consilierul județean Cătălin-Petrișor Giurea și de primarul comunei Ștefan cel Mare, Rudi Buga, care au ales să se alăture Partidului Social Democrat.
Anunțul a fost făcut chiar PSD Olt, pe pagina de socializare a organizației.
„Într-o perioadă în care faptele vorbesc mai mult decât invectivele aruncate în spațiul public, consilierii locali PNL Slatina: Văduva Ștefan, Costică Eugen Romeo, Drăgoi Nicolae și consilierul județean, Giurea Cătălin-Petrișor, aleg să facă administrație alături de echipa PSD, susținând proiectele slătinene.
Alături de noi, se află și viceprimarul comunei Ștefan cel Mare, Rudi Buga, care a ales să meargă pe drumul dezvoltării început de echipa PSD Olt”, se arată în postarea social-democraților olteni.
Nu este prima ruptură în PNL Olt. Anul trecut, după ce președintele de atunci al organizației, Liviu Voiculescu, a fost forțat de șeful partidului, Nicolae Ciucă, să demisioneze, în PNL Olt s-au creat tensiuni extreme care s-au soldat cu plecări importante din Partidului Național Liberal. Mai mulți consilieri județeni, primari, președinți de organizații orășenești au ales, atunci, să părăsească barca liberală și să se alăture Partidului Social Democrat. Ba chiar o întreagă organizație de oraș a făcut pasul către PSD – cazul Corabia.