Se pregătesc schimbări importante pentru șoferi. Ar putea dispărea permisul de conducere în format fizic

Uniunea Europeană pregătește schimbări importante pentru șoferi. Dacă vor fi aprobate, ar putea să dispară permisul de conducere în format fizic. 

UE pregătește schimbări importante pentru șoferi. În prezent, legea nu permite șoferilor să urce la volanul unui autorism fără să aibă asupra lor mai multe documente în original, cel mai important fiind permisul de conducere. În cazul în care sunteți opriți în trafic și nu aveți aceste documente la voi, riscați să fiți sancționați cu șase până la opt puncte de amendă. Adică aveți de plătit o amendă între 990 și 1.320 de lei.

„Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus”, prevede art 35 (2), din legea 195/2002, citat de playtech.ro.

În prezent, la nivelul UE se discută despre schimbarea regulilor în domeniul auto. Astfel, s-ar putea crea o formă standardizată a permisului de conducere, în format digital. Acest document digital ar urma să fie adoptat și în România, în condițiile în care țara noastră este membru UE. Astfel, șoferii vor putea să prezinte oamenilor legii permis de conducere pe telefonul mobil, tabletă, laptop, renunțându-se la obligativitatea existenței acestuia în format fizic.

Deputații europeni vor analiza noile propuneri și vor decide dacă le vor adopta, până la finalul lunii martie a acestui an.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here