Încă două drumuri județene din Olt vor fi reabilitate și modernizate cu fonduri europene

Consiliul Județean Olt a aprobat, luni, un proiect de hotărâre privind reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 679, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, dar și documentația tehnico-economică pentru modernizarea Drumului Județean 544, Brastavățu – Vădastra”.

Valoarea proiectului pentru DJ 679 este de peste 95 de milioane de lei, iar cel dintre Brastavățu și Vădastra va costa peste 10,5 milioane de lei.

„În ceea ce privește DJ 679, este al doilea drum pe care îl depunem pe Programul Operațional Regional, pe bugetul următor, 2021 – 2027. Proiectul a fost depus deja, după ce a fost declarat eligibil, după vizita pe teren.

De asemenea, în privința celui de-al doilea proiect, în această săptămână am avut vizita pe teren. Ambele proiecte sunt, deci, eligibile, ele însumând 50 de milioane de euro, fonduri europene, pe care urmărim să îi atragem.

Cel de-al doilea proiect este un drum între Brastavău și Vădastra, care a rămas neasfaltat și pe care încercăm să îl asfaltăm în perioada următoare. Acest lucru l-au cerut locuitorii din zina respectivă, acest drum fiind important pentru ei. Acum, drumul este acum unul de balast”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.