Situația salariilor în județul Olt. În ce domenii se câștigă cel mai bine/ Date oficiale

Câştigul salarial mediu net în luna noiembrie 2023 a fost, în Olt, de 4.194 lei (locul 13 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător) înregistrând o creştere de 18,0% faţă de luna similară a anului precedent (3.555 lei) și o scădere de 2,6% faţă de luna anterioară (4.305 lei), arată cele mai recente date ale Direcției Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a scăzut cu 7,3% (3.332 lei faţă de 3.596 lei), în industrie şi construcţii a crescut cu 0,6% (4.378 lei faţă de 4.354 lei), iar în sectorul servicii scăderea a fost 5,2% (4.100 lei față de 4.326 lei).

Cel mai mare câştig salarial mediu net obținut în luna noiembrie 2023 s-a regăsit în industrie şi construcţii, respectiv 4.378 lei.

Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii noiembrie 2023 a fost de 77.653 persoane, fiind mai
mare cu 683 persoane (0,9%) faţă de luna noiembrie 2022 (76.970 persoane). Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.