Filmul documentar „Maria, Inima României”, vizionat la Slatina în prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae/ FOTO+VIDEO

Filmul documentar „Maria, Inima României” a rulat, joi seară, cu sala plină, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, în prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României, strănepotul Reginei Maria și nepotul Regelui Mihai I.

Aflat într-o vizită de două zile la Slatina pentru promovarea valorilor și figurilor monarhiei românești, în cadrul unui proiect intitulat „Istoria regalității în școli”, inițiat de Clubul Rotary Slatina, în colaborare cu Asociația Principele Nicolae și în patteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României s-a întâlnit, joi dimineață, cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Ion Minulescu”, cărora le-a vorbit despre importanța etapei monarhice a României și despre figurile regale ale țării și cu care a purtat, apoi, o discuție liberă, pe varianta întrebări și răspunsuri.

Ulterior, după-amiază, a rulat, cu sala plină, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, în prezența Principelui Nicolae, filmul documentar despre Regina Maria, intitulat „Maria, Inima României”, o producție la care o echipă formată din Trevor Poots – regie/scenariu, John Florescu – producător executiv, Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat, Mircea Lăcătuș – editor, Matthew Vaughan & Marius Ivașcu – operatori, Hasan Nasser – muzică, Chainsaw Film Productions, a lucrat doi ani și jumătate, folosind informații și materiale adunate din 15 țări, precum și intervențiile unor biografi și istorici români și străini. Dincolo de adevărul istoric, de viața și rolul pe care Regina Maria l-a avut în făurirea României Mari, filmul este extraordinar prin informațiile cuprinzătoare, unele inedite, pe care le conține despre Prințesa și, apoi, Regina Maria. Urmărindu-le, avem întreaga viață a Reginei Maria, cu bucuriile și dramele trăite, cu actele eroice pe care le are în timpul Primul Război Mondial, cu mărturiile pe care suverana ni le-a lăsat în paginile de jurnal, filmul prezentându-ne inclusiv imagini inedite cu Regina Maria, descoperite de echipa de producție în mai multe țări, inclusiv imagini din timpul vizitei reginei în SUA. Acestea din urmă sunt unicat, pentru că ele conțin și vocea suveranei.

Imaginile alb-negru au fost prelucrate în laboratoare din străinătate pentru a fi colorate; doar imaginile din arhivele din România au rămas alb-negru, pentru că, spre deosebire de celelalte state care au pus la dispoziție imagini, statul român nu și-a dat acordul pentru prelucrarea imaginilor.

Toate aceste informații au fost dezvăluite publicului de la Slatina de Dan Drăghicescu, membru al echipei de producție, ca producător asociat, care, după vizionarea filmului, a răspuns, alături de Principele Nicolae, la întrebările publicului.

Documentarul va ajunge, gratuit, în toate instituțiile de învățământ din Olt, a anunțat președintele Clubului Rotary Slatina, Andra Bărbulescu. Acesta va putea fi astfel difuzat în timpul orelor de dirigenție și/sau istorie, demersul rămânând la latitudinea cadrelor didactice din unitățile de învățământ respective, fără titlu de obligativitate.

Vizionarea filmului a fost precedată de difuzarea unui alt filmuleț cu imagini de la vizitele Reginei Maria și Regelui Carol la Slatina – o surpriză pregătită înaltului oaspete de către organizatori.

Vineri, în cea de-a doua zi a vizitei, Alteța Sa Regală va avea o întâlnire cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Radu Greceanu”, pentru discuții similare celor de la Colegiul Național „Ion Minulescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.