Senatoarea Siminica Mirea a apreciat evenimentul petrecut azi la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, unde Consiliul Județean Olt a premiat, în cadrul unei noi ediții a Galei Excelenței în Educație, elevii din județ care anul trecut au obținut rezultate bune la olimpiadele școlare, organizate la nivel național și internațional.
În cadrul evenimentului au fost premiați peste 800 de elevi și profesori.
„Oltul, pe harta succesului educațional! Elevii, alături de profesori, merită pe deplin toate laudele. Educația într-un stat civizilat este TOTUL. Felicitări tuturor celor implicați”, a scris, pe pagina ei de socializare, Siminica Mirea.
Gala Excelenței în Educație este un eveniment organizat anual de către Consiliul Județean Olt pentru promovarea și recunoașterea succesului școlar.
Pe scena premierii au urcat, astăzi, 827 de elevi și profesori care, prin dăruire și sârguință, au reușit să pună numele județului Olt pe harta succesului educațional.
Consiliul Județean Olt a alocat peste 220 de mii lei, pentru recompensarea #performanțelor obținute la olimpiadele internaționale, naționale și județene de specialitate.
„Gala Excelenței în Educație este un eveniment posibil datorită rezultatelor remarcabile obținute de elevi, datorită dedicării domnilor profesori și implicării părinților.
Împreună reușim, astfel, să oferim comunității noastre o gală în care Educația este celebrată în toate formele ei, și, în egală măsură, oferim modele de urmat pentru cei care vin din urmă și se uită cu recunoștință la cei care urcă pe scenă și poartă medalia succesului cu ei.
De-a lungul timpului, mii de elevi și dascăli au urcat pe scena premierii și au reușit să ne contureze un tablou al excelenței și inspirației, exprimând povestea frumoasă a succesului și lăsându-și amprenta asupra generațiilor care îi succed.
Asemenea, dascălilor care poartă în suflet, de la generație, la generație, chipuri de elevi dornici de învățare, așa îi purtăm și noi în suflet gală de gală, urmărind parcursul acestor copii minunați, care astăzi ne salută de la universități de top din țară sau din străinătate
Am zis-o de nenumărate ori, daca noi ca autorități, îi determinăm, prin astfel de evenimente, să devină mai buni și să nu se oprească din drumul dedicat cunoașterii, scopul nostru este atins. Rămâne doar să transmită această pasiune mai departe. Felicitări și mult succes”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.


































