Tânără de 16 ani, din Slatina, dată dispărută de mama sa. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea fetei/ FOTO

O tânără de 16 ani, din Slatina, a fost dată dispărută de mama sa. Polițiștii au demarat căutările și cer ajutorul populației pentru găsirea fetei.

Poliţiştii din Olt caută o minoră, în vârstă de 16 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, care a plecat voluntar de la domiciliul său și nu a mai revenit.

„La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii Poliției municipiului Slatina au fost sesizați, de către o femeie, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că, la data de 13 februarie a.c., în jurul orei 23:00, fiica sa SURDU LUIZA MARIA VALENTINA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,80 metri, greutate 90 de kilograme, constituție corpolentă, ochi negri, păr negru, lung și ondulat”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Olt.

La momentul plecării, minora purta o geacă de puf, de culoare neagră, blugi de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche de adidași de culoare neagră, cu talpă albă.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea minorei sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.