În ultimele 48 de ore, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Au fost date sute de amenzi, de peste 200.000 de lei, iar peste 110 permise de conducere au fost reținute, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la peste 130 de solicitări, dintre acestea 95 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 116 permise de conducere, dintre acestea 92 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 7 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 17 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 6 infracțiuni la regimul rutier.