Tânărul de 30 de ani din Slatina care, la sfârșitul anului trecut, a lovit intenționat cu mașina pe fostul concubin al prietenei sale și care a fost arestat preventiv, pentru tentativă de omor, rămâne, în continuare, după gratii.
Decizia a fost luată, ieri, de Tribunalul Olt, care a admis propunerea procurorilor și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat.
„În temeiul dispozitiilor art. 236 alin. 1 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt formulată în dosarul penal nr. 368/P/2023. În temeiul dispozitiilor art. 236 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul DULGHERU ROBERT-CONSTANTIN, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.02.2024, până la data de 29.03.2024, inclusiv”, se arată în încheierea instanței de judecată.
Decizia nu este definitivă, inculpatul având drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Robert-Constantin Dulgheru este cercetat, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, după ce, la sfârșitul anului trecut, l-a lovit intenționat cu mașina pe fostul concubin al prietenei sale, o tânără de 23 de ani.
Întreaga scenă s-a petrecut pe strada Ionașcu din Slatina, în zona Catedralei „Sfântul Gheorghe Ionașcu”, după ce agresorul a fost blocat în trafic de fostul concubin al fetei. Acesta a coborât din autoturismul pe care îl conducea și s-a pus în fața mașinii celuilalt bărbat, lângă care se afla, ca pasageră, fosta sa prietenă. Iritat, noul prieten al fetei a apăsat pedala de accelerație și a dat peste victimă. Aceasta a căzut jos, a fost călcată cu roțile mașinii și apoi târâtă peste 10 metri pe caldarâm, până pe trotuar.
Victima a fost transportată la spital, cu multiple leziuni traumatice, având nevoie de 100 – 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Reamintim că fostul concubin al fetei se afla sub un ordin de protecție provizoriu emis de Judecătoria Balș, astfel că apropierea de fosta sa prietenă îi era interzisă.