Accident GRAV în Olt, pe DJ 546. Trei oameni au fost răniți și transportați la spital/ FOTO

Trei oameni au ajuns la spital, joi dimineață, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o altă mașină și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului DJ 546.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 07:45, pe Drumul Județean 546, între localitățile Brebeni și Coteana.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 53 de ani, din comuna Izvoarele, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, din comuna Stoicănești, județul Olt, care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, femeia de 49 de ani și doi pasageri din autoturismul condus de aceasta au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, subinspectorul Cosmin Lupu.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.