Guvernul va reaproba, în ședința de azi, indicatorii tehnico-economici al Sălii polivalente din Slatina.
Este vorba de o Hotărâre de Guvern prin care se dă undă verde reînceperii lucrărilor la Sala de sport multifuncțională după ce obiectivul va fi scos, din nou, la licitație.
„Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Sală de Sport Multifuncțională cu 3000 de locuri – structură preluată, str. Crișan, nr. 33, municipiul Slatina, județul Olt”, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” – S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în proiectul hotărârii de guvern.
Finanţarea obiectivului de investiţii se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local, precum și din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, se mai arată în proiectul care va fi aprobat astăzi de Executiv.
Lucrările la Sala Polivalentă din Slatina au început în 2010, dar au fost întrerupte de mai multe ori după ce firmele care au câștigat licitația au dat faliment.
„La Sala polivalentă se face un nou proiect tehnic, începând de la starea actuală a investiţiei. Apoi, trebuie licitată execuţia. Amplasamentul nu este al nostru, Primăria Slatina nu are absolut nicio treabă acolo şi nici nu putem să intervenim. Amplasamentul a fost predat la CNI de foarte mult timp, peste 10 ani”, a declarat recent primarul Slatinei, Emil Moț.