Consiliul Județean Olt organizează, miercuri, Gala Excelenței în Sport, în cadrul căreia va premia peste 100 de sportivi care au obținut rezultate excepționale la Campionatele Europene, Balcanice și Naționale, dar și zeci de antrenori care i-au pregătit.
Evenimentul va avea loc, începând cu ora 13.00, în sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina.
Vor fi acordate 129 de premii, în valoare totală de 133.400 lei, spun organizatorii, 104 sportivilor și 25 antrenorilor acestora.
Cel mai mare premiu, în valoare de 4000 de lei, va fi acordat sportivului și antrenorului care au reușit performanța de a obține locul I la Campionatul European de Box feminin.
„Gala Excelenței în Sport își propune să ofere un moment în care sportivii să se simtă apreciați și încurajați să continue să-și dezvolte potențialul și să atingă noi ținte în carierele lor sportive.
Totodată, este o ocazie specială de a recunoaște și de a celebra dedicarea, sacrificiul și realizările notabile ale sportivilor noștri”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.



































