Primarul Slatinei, Emil Moț, s-a aflat și astăzi, alături de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, în mijlocul slătinenilor, pentru a le asculta doleanțele și propunerile pentru viitoare investiții.
Este vorba de oamenii din zona Aleea Înfrățirii, cu care edilul și leful Consiliului Județean Olt au purtat discuții amănunțite.
„Alături de președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, viceprimarii și reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Slatina, am avut o întâlnire cu locatarii din zona Aleea Înfrățirii.
Am ascultat cu atenție preocupările și problemele semnalate de către toți cei prezenți, căutând împreună soluții pentru rezolvarea acestora.
Sunt convins că prin colaborare și dialog continuu putem găsi cele mai bune soluții pentru nevoile locuitorilor din această zonă.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat și ați contribuit la această discuție constructivă”, a scris, pe pagina sa de socializare, Emil Moț.



































