Șofer din Slatina, cercetat penal după ce, noaptea trecută, a fost prins băut la volan/ FOTO

Polițiștii Biroului Rutier Slatina au oprit pentru control, noaptea trecută, pe strada Grădiște din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitate.

Oamenii legii au oprit autoturismul pentru un control de rutină. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

De asemenea, un bărbat de 61 de ani, din Deveselu, este cercetat penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, după ce, sâmbătă seară, autoturismul pe care bărbatul îl conducea pe o stradă din localitate a fost oprit de polițiștii din Drăgănești-Olt, pentru control.

Pentru că șoferul mirosea a alcool, polițiștii au solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de mostre biologice la o unitate medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.