Un bărbat din Corabia și-a pierdut viața la doar 44 de ani, duminică seară, după ce, în timp ce se deplasa cu bicicleta, a fost acroșat de un autoturism pe o stradă din oraș.
Tragedia a avut loc în jurul orei 20:25, pe strada Elena Doamna din Corabia, potrivit polițiștilor.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din orașul Corabia, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist, respectiv un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
În urma evenimentului rutier, biciclistul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


































