Un cunoscut supermarket, cu magazine și în Olt, a inaugurat, joi, la Slatina, cu prilejul Zilei Olteniei, „Raftul cu bunătăți locale”, locul unde fermierii români își pot expune și vinde produsele alimentare.
Este vorba de o campanie de susținere a producătorilor locali. La eveniment au participat mai multe oficialități, printre care primarul municipiului, Emil Moț, șeful ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, deputații PSD de Olt Marius Iancu, Adrian Chesnoiu, Emil Albotă și Cătălin Grecu, senatorul Liviu Voiculescu, subprefectul Cosmin Floreanu, viceprimarul Alexandru Berechet etc.
„Azi, de ziua Olteniei, am participat la o întâlnire cu bunătățile din tot județul Olt expuse pe rafturi dedicate în magazinele unui cunoscut hipermarket.
Mi-am reamintit de gusturile copilăriei. Mă bucur și acum la fel de mult ca atunci când regăsesc produse autentic locale în magazine.
Susțin și încurajez comercializarea de bunătăți românești, de la cele făcute în gospodăria țărănească și până la cele produse în masă, dar păstrând rețeta tradițională. Cumpărăm și mâncăm românește!”, a scris, după eveniment, pe pagina sa de socializare, deputatul Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii și actualul președinte al Comisiei pentru Agricultură din camera inferioară a Parlamentului.
La rândul lui, primarul Slatinei a catalogat evenimentul ca o ocazie minunată de a celebra tradițiile și bogățiile culinare ale regiunii.
„De Ziua Olteniei, am avut onoarea să particip la inaugurarea, în Slatina, a ‘Raftului cu bunătăți locale’ (…).
Cu mândrie și bucurie, am descoperit arome autentice și ingrediente proaspete, oferite de micile afaceri locale. Este o onoare să sprijinim producătorii din Oltenia și să promovăm identitatea noastră culturală (…)”, a transmis Emil Moț.
Raftul cu bunătăți locale a fost amenajat și în magazine din Corabia, Scornicești și Piatra Olt.
Prin acest program, consumatorii se pot bucura de produse proaspete din carne, lactate, pește, făinoase, miere curată, uleiuri presate la rece, bere artizanală și vinuri din soiuri alese. Pentru început, aproape 20 de producători alimentează Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele selectate din județul Olt.