Polițiștii olteni au desfășurat, în ultimele 48 de ore, mai multe acțiuni pentru prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. Au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 140.000 de lei. Zeci de vitezomani au rămas fără permisul de conducere. Unul dintre aceștia a fost luat de radar cu 225 km/h.
În cele două zile, poliţiştii au intervenit la peste 100 de solicitări, dintre acestea 74 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 140.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 58 de permise de conducere, dintre acestea 47 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 8 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute 12 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 4 infracțiuni la regimul rutier.
În cadrul activităților, în data de 22 martie, în jurul orei 17:15, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în afara orașului Scornicești, un autoturism ce circula cu viteza de 225 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 de km/h.
Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Strehaia, județul Mehedinți.
„Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 4.290 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație”, a transmis IPJ Olt.
O zi mai târziu, în jurul orei 16:50, polițiștii din Corabia au oprit pentru control, pe Drumul Național 54, în comuna Vișina, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din orașul Corabia.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, noaptea trecută, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina au oprit pentru control, pe strada Mecanizării, din comuna Brastavățu, un moped condus de către un tânăr de 21 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar mopedul era neînmatriculat /neînregistrat.
Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.