În ultimele 48 de ore, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Oamenii legii au aplicat peste 560 de amenzi în valoare totală de 160.000 de lei și au reținut 52 de permise de conducere, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban, acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 120 de solicitări, dintre acestea 96 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 568 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 160.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 52 de permise de conducere, dintre acestea 34 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, patru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 14 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute opt certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 15 infracțiuni la regimul rutier.