Bărbatul din Olt care și-a înjunghiat mortal soția, acuzat că și-ar fi violat fiica, minoră. Noi detalii în cazul crimei

Bărbatul de 37 de ani, din comuna olteană Spâncenata, care ieri și-a ucis soția, pe o stradă din Drăgănești-Olt, cu mai multe lovituri de cuțit, a fost acuzat, în trecut, că și-ar fi violat fiica, minoră.

Acuzația a venit chiar din partea fiicei bărbatului, anul trecut, fapta petrecându-se în 2022, când întreaga familie se afla în Austria, cel mai probabil la muncă. În 2023, fata a sesizat telefonic Poliția Olt în legătură cu această poveste. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru viol și agresiune sexuală și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

„La data de 15 iulie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o minoră, în vârstă de 14 ani, din comuna Sprâncenata, județul Olt, cu privire la faptul că, în cursul anului 2022, în timp ce se afla în Austria, ar fi fost violată și agresată sexual de către tatăl său, în vârstă de 36 de ani.

Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și agresiune sexuală, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

De asemenea, după completarea formularului de evaluare a riscului privind violența domestică, împotriva bărbatului, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Potrivit unor surse OLT-ALERT, ordinul de protecție provizoriu nu a mai fost prelungit, la dorința fetei, astfel că dosarul a rămas în cercetare pentru documentarea presupusei fapte.

La un an de la sesizarea polițiștilor, ieri, bărbatul și-a ucis soția cu mai multe lovituri de cuțit pe o stradă din Drăgănești-Olt. Ce nu se știe, este că conflictul între cei doi a izbucnit cu o zi înainte, pe 28 aprilie, la domiciliul lor din comuna Sprâncenata. Femeia a sesizat Poliție, iar oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dăneasa s-au deplasat la adresa indicată, unde au reușit să aplaneze conflictul. După completarea formularului de evaluare a riscului privind violența domestică, polițiștii au vrut să emită împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu, dar femeia s-a opus. A fost însă de acord ca oamenii legii s-o ducă la locuința mamei sale, din Drăgănești-Olt. A doua zi, bărbatul a căutat-o, conflictul a reizbucnit, iar soțul și-a înjunghiat soția cu un cuțit de mai multe ori pe stradă.

Transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Slatina, femeia nu a mai putut fi salvată, decedând.

Bărbatul a fost prins de polițiști și dus la audieri, în cursul nopții trecute el fiind reținut pentru 24 de zile, pentru omor calificat. El va fi prezentat, azi, Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.