Acasă Local Actualitate Sărbătoarea d...

Sărbătoarea de 1 Mai a fost reluată în Pădurea Strehareți. Emil Moț: „De anul acesta readucem la viață tradiția la Strehareți”/ FOTO

Seria petrecerilor de 1 Mai care erau organizate în Pădurea Strehareți a fost reluată miercuri, când mii de slătineni au participat la manifestarea organizată de Primăria Slatina. Reamintim că municipalitatea a făcut investiții importante în infrastructura din zonă, unde acum există piste pentru biciclete și pentru jogging, a pus băncuțe și a amenajat spații pentru grătare și pentru petrecerea timpului liber, construind și un generos loc de joacă pentru copii.

Prezenți la eveniment au fost și reprezentanții administrației publice locale, în frunte cu primarul Slatinei, Emil Moț, și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, dar și reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate.

„De anul acesta încercăm să readucem la viață tot ceea ce înseamnă trecutul nostru, al slătinenilor, tradiția noastră de 1 Mai la Pădurea Strehareți. Împreună cu domnul președinte Marius Oprescu am reușit, din punctul nostru de vedere, să reînviem Pădurea Strehareți și promitem că în fiecare an o să ne vedem aici, de 1 Mai, să ne simțim bine împreună și să ducem mai departe această tradiție pe care slătinenii o cunosc de-o viață”, a declarat Emil Moț.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Olt a arătat că administrația publică locală și-a făcut o prioritate din a amenaja cât mai întinse spații verzi care fac din Slatina unul dintre orașele cu cea mai mare încărcătură de spațiu verde pe cap de locuitor.

„De fiecare dată am încercat să redăm Slatinei cât mai mult spațiu verde. În primul mandat al primarului Emil Moț am reușit să facem pe o parte din fosta unitate militară un parc care astăzi se numește Parcul Tineretului, datorită cetățenilor din Slatina care i-au dat acest nume, și în zona respectivă este o efervescență foarte mare. În cel de-al doilea mandat, cel de acum, încercăm ca, din fosta bază sportivă Dumitru Dobrescu, să facem un parc cu cel mai mare skatepark din estul Europei. Și, iată, vorbim și despre Strehareți, zonă care a fost redată slătinenilor după ce infrastructura de aici a fost reabilitată și care ne produce nouă, slătinenilor, o amintire frumoasă pentru că, de fiecare dată, de 1 Mai aici era mare petrecere în rândul slătinenilor. Acum este o nouă ediție și sperăm să reușim să facem din acest lucru o tradiție și, dincolo de plimbările de zi cu zi ale oamenilor, slătinenii să revină la manifestările de 1 Mai, să fim cât mai mulți aici.

Cred că Slatina, ca municipiu-reședință de județ, este unul dintre orașele cu cea mai mare încărcătură de spațiu verde pe cap de locuitor prin redarea tuturor acestor parcuri”, a declarat Marius Oprescu.

La petrecere au fost prezenți și mai mulți parlamentari de Olt, printre aceștia numărându-se senatorii Siminica Mirea și Liviu Voiculescu, deputații Emil Albotă, Adrian Chesnoiu și Marius Iancu, dar și ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Miercuri, mii de slătineni au ales să petreacă la Strehareți Ziua Internațională a Muncii, unde au avut parte de tot felul de bunătățuri la grătar și de un frumos program muzical.

Reamintim că municipalitatea a făcut investiții importante în infrastructura din zonă, unde acum există piste pentru biciclete și pentru jogging, a pus băncuțe și a amenajat spații pentru grătare și pentru petrecerea timpului liber, construind și un generos loc de joacă pentru copii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.