Compania germană Hengst Filtration, specializată în fabricarea filtrelor, inaugurează, azi, 15 mai, noua fabrică din Balș.
Pentru noua activitate economică, firma germană a achiziționat imobilul în care a funcționat fabrica de componente auto pentru Ford, închisă în 2019 de Grupul International Automotive Components (IAC).
La evenimentul de azi ar urma să fie prezente, alături de reprezentanții administrației publice locale, mai multe personalități ale județului și de la București, inclusiv reprezentanți ai Guvernului, printre care se vor număra ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan-Radu Oprea, și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
„Hengst Filtration, o firmă multinațională, de nivel înalt, cu care am avut nenumărate întâlniri față în față, prin teleconferință, prin videoconferință, căreia i-am oferit schema noastră de ajutor de stat, căreia i-am oferit 50% reducere la impozitul pe clădiri și pe teren, pentru a investi în Balș și care a ales să vină în Balș, a cumpărat fabrica IAC. Vorbim de o firmă care este în primele trei în lume în domeniul filtrelor, auto, de aer condiționat, medicale, tot ceea ce înseamnă partea de filtrare, o firmă care și-a relocat o fabrică din Germania pentru a veni în România, la Balș.
Orașul urează bun venit firmei Hengst, sunt multe sute de locuri de muncă care vor fi înființate aici în următorii doi ani și care vor schimba fața acestui oraș. Pentru mine este o deosebită bucurie și ca fapt personal o consider o împlinire extrem de mare pentru destinul acestui oraș”, declara, în noiembrie 2023, primarul Balșului, Cătălin Rotea.
Hengst Filtration, o firmă cu o cifră de afaceri de 700 de milioane de euro în 2022, a fost înființată în 1958 și se află între primele trei firme din lume în domeniul filtrelor.