Acasă Local Actualitate Polițiștii SI...

Polițiștii SICE Olt au descins, joi, la sediile unor firme din mai multe județe, într-un dosar de evaziune fiscală/ VIDEO

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, au pus în aplicare, joi dimineață, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, 13 mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice, din județele Olt (5), Dolj (3), Ilfov (2), București (1), Teleorman (1) și Vâlcea (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală. În Olt, perchezițiile au fost efectuate în orașul Scornicești și în comuna Oboga.

Perchezițiile au avut loc în cadrul acțiunii JUPITER, coordonat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

În Olt, perchezițiile au fost efectuate în orașul Scornicești și în comuna Oboga.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2023, reprezentanții a șapte societăți comerciale ar fi constituit un lanț de fraudare a bugetului de stat prin înregistrarea unor operațiuni fictive de achiziții și vânzări reciproce de deșeuri reciclabile.

„Pentru justificarea provenienței acestora, reprezentanții societăților comerciale ar fi înregistrat achiziții de la persoane fizice, fără ca acestea să predea efectiv vreo cantitate de deșeuri”, transmite Poliția Olt.

Prin această modalitate, bugetul de stat ar fi fost fraudat cu aproximativ 3.000.000 de lei.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Poliția Sectorului 3, precum și al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Ilfov și Teleorman.

Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.