Aproape 19 milioane de români sunt așteptați, duminică, la urne pentru a-și alege reprezentanții în administrația locală și trimișii în Parlamentul European. Acesta este primul dintre cele patru scrutine programate în 2024, un an pe care analiștii l-au numit „superlectoral”. Alegerile de pe 9 iunie vor fi un prim test pentru partidele politice și pentru capacitatea acestora de a mobiliza electoratul într-un context politic dinamic.
Scrutinul de astăzi este de o importanță majoră, întrucât cetățenii își vor exprima opinia atât asupra celor care îi vor reprezenta în administrația locală, cât și asupra celor care vor apăra interesele României la nivel european.
Cetățenii români cu drept de vot care participă la alegerile locale 2024 vor pune ștampila pe candidații sau formațiunile preferate pentru pozițiile din administrația publică, într-un singur tur, respectiv:
- primari/primari de sector – scrutin uninominal;
- consilieri locali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
- consilieri județeni/consilieri generali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
- președinți ai consiliilor județene/primarul general – scrutin uninominal.
În plus, alegătorii votează și formațiunea, alianța sau candidatul independent despre care consideră că îi va reprezenta cel mai fidel interesele la nivelul Parlamentului European.
Astfel, fiecare alegător din țară va primi cinci buletine – patru pentru aleșii locali și unul pentru eurodeputați -, pentru a le ștampila în cabinele de vot, scrie realitatea.net.
Candidații la Primăria Slatina și Consiliul Județean Olt
În Olt, șefia consiliului județean este „vânată” de cinci candidați. Este vorba de candidatul PSD, Marius Oprescu, de profesie econimist, care a intrat în cursă pentru a câștiga cel de-al treilea mandat, de Ionel Emanuel Oproiu (PNL), economist, actual director al Agenției Naționale pentru Locuințe, de actorul și antreprenorul Mugur Mihăescu (AUR), de Mihai Adrian Țiu (S.O.S. România), economist și el, și de Marian Emanuel Doagă, jurist, susținut de Alianța Dreapta Unită.
Pentru Primăria Slatina au intrat în cursă actualul primar Constantin Stelian Emil Moț (PSD), de profesie jurist, Mario De Mezzo (PNL), jurist, Gabriel Dima Buliteanu (AUR), economist și antreprenor, Nicolae Cătălin Davidescu (PUSL), profesor, Elena Iotu (Alianța Dreapta Unită), economist și antreprenor, și Cristian Văduva (S.O.S. România), inginer.
Candidații pentru șefia Consiliul Județean Olt:

Candidații la Primăria Slatina:
