Polițiștii olteni fac verificări în cazul unor imagini apărute în spațiul public, potrivit cărora candidatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, le-ar fi oferit alegătorilor înghețată în ziua votului.
Într-un clip video, o femeie în vârstă iese dintr-un magazin cu o înghețată în mână și spune că este din partea lui Mario De Mezzo. O a doua persoană o urmează tot cu o înghețată în mână. La mică distanță de ele se află candidatul liberal în persoană, alături de mai mulți adepți ai săi.
În urma clipului video publicat pe rețelele sociale, polițiștii s-au autosesizat și fac verificări în acest caz.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, privind un bărbat care ar fi oferit înghețată cetățenilor, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:
La data de 9 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru stabilirea veridicității informațiilor apărute în spațiul public”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
De altfel, polițiștii fac verificări în mai multe cazuri în care este implicat Mario De Mezzo. Oamenii legii fac cercetări după ce candidatul PNL ar fi folosit în campania electorală copii, dar și după ce De Mezzo ar fi încercat să seducă, pe rețelele sociale, o minoră de 15 ani.



































