Prezent, duminică, la mai multe secții de votare, candidatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, a ținut-o din scandal în scandal, încercând să-și provoace adversarii politici ca apoi să se victimizeze în prezența Poliției. A fost dat de gol chiar de propriile imagini video.
Una dintre scenele generate de liberal a avut loc la Școala Gimnazială nr. 2, unde se aflau mai mulți reprezentanți al Partidului Social Democrat, pe care candidatul PNL i-a agresat verbal, aruncându-le cuvinte grele, precum „nerușinați, „necivilizați”, ”„derbedei”, după care a chemat polițiștii să se plângă de faptul că el este cel agresat verbal.
Că a fost exact invers o dovedesc imaginile video pe care chiar Mario De Mezzo le-a postat pe pagina sa de socializare. Iată-le:
Candidatul PNL la Primăria Slatina a culminat însă într-una dintre secțiile de votare de la Colegiul Național „Radu Greceanu”, lovindu-l pe consilierul local PSD Emil Popa, care a ajuns la spital cu mâna rănită.

După investigațiile medicale de rigoare, se pare că victimei, care urmează să depună plângere la Poliție, i s-a pus mâna cu princina în ghips.



































