De la începutul anului, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt a eliberat 1.328 de carduri europene de sănătate.
Pentru a obține cardul european de sănătate, asiguratul trebuie să depună la casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află o cerere însoţită de copia actului de identitate și dovada calității de asigurat. Documentele pot fi trimise prin e-mail, poștă, fax sau pot fi depuse la ghișeu. Asiguratul va intra în posesia cardului în termen de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, informează, printr-un comunicat, CAS Olt.
În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedică eliberarea cardului sau dacă există situaţii de urgenţă care ar face necesară eliberarea cardului în mai puţin de 7 zile lucrătoare, casa de asigurări de sănătate va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a cardului (CIP). Acesta conferă asiguratului aceleaşi drepturi ca şi cardul european de sănătate.
Certificatul provizoriu de înlocuire a cardului poate fi solicitat și dacă persoana asigurată se află pe teritoriul unui stat membru al UE şi, din diferite motive, nu se află în posesia cardului (nu l-a solicitat la plecare, l-a pierdut, a fost distrus, i-a fost furat).
Ce servicii medicale acoperă cardul european de sănătate
Cardul european conferă dreptul titularului de a beneficia de asistență medicală devenită necesară, în cursul unei șederi temporare, într-un stat membru al Uniunii Europene. Serviciile medicale se acordă în conformitate cu legislaţia statului în care se deplasează titularul cardului și nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare în statul respectiv.
Este posibil ca pentru anumite servicii să se perceapă co-plată, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral.
Pe baza acestui card nu se pot solicita tratamente pentru afecţiunile pre-existente călătoriei în străinătate, ci numai pentru problemele de sănătate care apar în timpul sejurului.
De asemenea, cardul nu acoperă situaţia în care deplasarea persoanei asigurate într-un alt stat membru UE are drept scop beneficierea de tratament medical.
Cât costă cardul european de sănătate?
Cardul european de asigurări sociale de sănătate este gratuit, fiind suportat exclusiv din FNUASS și este livrat (prin poștă) asiguratului personal.
Cat timp este valabil?
Cardul este valabil doi ani de la data eliberării.