Un bărbat de 41 de ani din Slatina a sărit de la etajul 4 al unui bloc de locuințe, marți după-amiază, în cartierul Eugen Ionescu. El se află acum la spital.
Totul s-a petrecut în jurul orei 17.00. La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii și o ambulanță care l-a transportat pe bărbat la spital.
„La data de 25 iunie 2024, în jurul orei 17:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc din municipiul Slatina.
La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe strada Eugen Ionescu, din aceeași localitate.
În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.



































